Încercam să-mi amintesc de câte ori şi cam în ce circumstanţe am auzit expresia "iubire adevărată" şi am rămas mai mult decât uimită – cred că ( uşor exagerând) mai des decât am auzit "bună ziua" şi încă de când adormeam numai dacă bunica ne spunea poveşti de "adormit copii".
Prinţul şi prinţesa se iubeau cu adevărat, tinerii proaspăt căsătoriţi de la etajul 3 se iubeau cu adevărat, iar unchii care tocmai au divorţat nu se iubeau suficient de mult, de fapt nu se iubeau cu adevărat.
Se vroia transmisă idea de autenticitate, de sinceritate a sentimentului de iubire şi, oricât am vrea să schimbăm exprimarea, cu toţii ne dorim să fim iubiţi cu adevărat.
Pentru că această simplă sintagmă cuprinde toată psihologia iubirii, cu analizele ei comparate, cu studiile demonstrative, cu posibile compatibilităţi şi previzibile nepotriviri de caracter. Dincolo de semnificaţia termenilor luaţi separat, expresia "iubire adevărată" şi-a căpătat în timp un înţeles aparte, numai al ei.
Este reflectarea lingvistică a sentimentului de regăsire cu acel cineva care îţi este destinat să te completeze, eliberarea de singurătate, bucuria de a trăi alături de o altă persoană (până atunci complet străină sufleteşte) fiecare clipă, până la sfârşit. Asta în ansamblu…
Pentru că întrebarea la care ne gândim mai mereu este: când iubim cu adevărat şi când iubim mai puţin adevărat? Când putem să spunem în gura mare: el sau ea este iubirea mea adevărată?
Sunt multe feluri de a iubi şi unul singur cel la care se referă iubirea adevărată, dar care este acela?
Când eram atât de mică încât să nu cunosc emoţiile unui prim sărut ce nu-ţi dau pace o noapte întreagă, dar suficient de mare ca să îmi pun întrebări despre acest monstru imaginar de care aflam doar din cărţi sau din poveşti spuse de oameni mari, am fost pusă faţă în faţă cu destăinuirea unui prieten de-ai tatălui meu: pentru el, a iubi adevărat a început în ziua în care s-a aşezat la masă şi nu a putut să mănânce din pricina grijii faţă de iubita lui. "Oare ea a mâncat?", se gândea el atunci.
Apoi, şi-a confirmat sentimentul profund în momentele când mergea la cumpărături şi uita să îşi achiziţioneze cele necesare pentru că începea să cumpere partenerei tot felul de nimicuri de care credea că are nevoie. Este doar o perspectivă...
În Biblie, iubirea adevărată nu aşteaptă nimic, dar oferă tot şi iartă tot. E sacrificiul suprem, dăruirea completă şi necondiţionată.
"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Pentru mulţi dintre noi, această formă de iubire este garantată de teama de a-l pierde pe celălalt, este inexplicabilă, dincolo de raţional, tulburătoare, justificarea existenţei. Atunci când iubeşti cu adevărat vei ştii sigur pentru ce trăieşti, spun mulţi.
Iubirea adevărată înseamnă dorinţă, energie sexuală, chimie, vino-ncoace…
Şi, probabil, se poate defini la nesfârşit prin altă şi altă perspectivă originală a fiecărui suflet în parte.
Însă, ne mai întrebăm: unde începe mitizarea ei, unde iubirea adevarată e basm şi nu mai e realitate? Când iubirea adevărată se desprinde de om şi nu mai empatizează cu el? Când nu ne mai înţelegem cu "iubirea adevărată" pentru că nu trăim în lumea ei nemuritoare şi rece?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu