Preludiul poate fi la fel de important pentru partener ca şi pentru tine şi rutina sexuală începe adesea de la aceeaşi reţetă de preludiu. Că să-l exciţi la maxim înainte de o noapte fierbinte, încearcă 8 secrete ale unui preludiu reuşit.
Începutul în public
Înainte să petreci o seară pasională alături de partener, poţi începe preludiul chiar în public. Mângâierile pe sub masă sau în sala de cinema întunecată sunt soluţia pentru cei îndrăzneţi, însă la fel de eficiente pot fi şi SMS-urile deocheate. Dacă îi poţi arăta sutienul sexi de sub bluză sau îţi poţi ridică fusta astfel încât să-ţi vadă numai el lenjeria intimă, va fi excitat rapid înainte să ajungeţi în dormitor.
Diversitatea
Poate cel mai important secret al unui preludiu reuşit este combinaţia de senzaţii. Bărbaţii apreciază aproape întotdeauna un sex oral prelungit, dar înainte să ajungi acolo excită-l cu mângâieri şi săruturi în cât mai multe zone erogene.
Ritmul perfect
Uneori observi că geme de plăcere atunci când îl atingi în anumite locuri, dar asta nu înseamnă că îţi cere să te concentrezi numai asupra acelor zone. Pentru a crea cât mai bine anticiparea momentului, asigură-te că adopţi un ritm crescător, fără să te grăbeşti, dar şi fără să rămâi blocată la aceleaşi gesturi.
Atitudinea potrivită
O atitudine încrezătoare şi sexi poate fi cel mai puternic afrodisiac în timpul preludiului. La fel cum îţi doreşti ca partenerul să fie încântat de orice îţi face, acordă-i şi tu aceeaşi consideraţie. Chiar dacă nu te încântă prea mult un preludiu lung, nu-l lăsa să vadă asta: arăta-i că te simţi bine.
Lenjeria intimă sexy
Bărbaţii se excită cel mai repede vizual, astfel încât lenjeria sexy şi modul senzual în care te dezbraci poate contribui semnificativ la reuşita preludiului. Nu este necesar să-i oferi un număr de striptease, dar asigură-te că eşti îmbrăcată sexy pentru ca partenerul să fie excitat chiar înainte să te atingă.
Experienţele noi
Încearcă o mişcare diferită la fiecare preludiu pentru a păstra prospeţimea. Fie că este vorba de schimbarea ordinii atingerilor sau de mângâieri şi săruturi în locuri noi, nu lăsa preludiul să urmeze aceeaşi "reţetă" de mai multe ori la rând. Răsfaţă-i simţurile cu parfumuri noi şi oferă-i experienţe deosebite. Poţi chiar să-l laşi să te urmărească în timp ce te atingi singură sau îi poţi ghida mâna pe trupul tău.
Atingerile uşoare cu limba
Săruturile sunt necesare pentru un preludiu romantic, dar nu sunt întotdeauna suficiente. Când îl săruţi pe corp, lasă-ţi limba să-i exploreze pielea. Sfârcurile bărbaţilor sunt o zonă ignorată de multe femei, dar îi pot oferi foarte multă plăcere atunci când sunt stimulate cu limba. Poţi chiar să-i aplici puţină frişcă rece pe piele, înainte să o cureţi cu limba ta caldă.
Şoapte deocheate
Mulţi bărbaţi apreciază o femeie care ştie să le vorbească deocheat în pat. Dacă nu ştii ce să-i spui, alege verbe de acţiune, prin care descrii ce face sau ce ai vrea să-ţi facă. Poţi să-l răsfeţi auditiv şi cu o listă de lucruri pe care vrei să i le faci tu, dar asigură-te întotdeauna că o duci la îndeplinire complet pentru un preludiu fierbinte.
In iubire, personal nu cred ca exista un stadiu de normalitate, adica cu iubire sau fara iubire. Iubirea este in noi si ne defineste in relatiile cu cei din jurul nostru, regasindu-se in aproape tot ceea ce facem. Daca ar fi sa vorbim despre iubire (in contextul iubirii de sine), ea ar fi de preferat sa fie una neconditionata.
Sa ne iubim pe noi insine si cu bune si cu rele. Sa ne permitem sa avem incredere in noi, in acel "pot" si "este posibil"! Abia atunci descoperim puterea de a trai cu adevarat, de a simti cu intreaga fiinta! Cand este vorba de iubirea fata de partener, lucrurile se pot schimba pentru simplul motiv ca pe scena intra odata cu sentimentele de iubire, si ansamblul nostru de credinte, asteptari, dorinte "secrete", nevoi, etc.
Acest rationament ma trimite cu gandul la urmatoarea ipoteza: "Fiecare dintre noi, daca intalnim sansa "iubirii", este posibil sa ne dorim sa fie asa cum intotdeauna am visat". Ce ar insemna asta? Viata ne-a invatat faptul ca iubirea pe care o primim de la ceilalti inca din momentul nasterii, este trecuta prin filtrul personal al celui care ne-o daruieste.
Care ar fi primul sentiment de iubire? Cand am simtit fiecare dintre noi ca suntem iubite? In momentul nasterii noastre, cand mici si neajutorate, am rasturnat lista de prioritati a doi oameni, care s-au dovedit ulterior a fi parintii nostri. Pana a descoperi acest lucru, este posibil ca o parte dintre noi, mai mult sau mai putin numeroasa, sa fii crezut in sinea noastra ca, prin noi insine, putem si "trebuie" sa fim iubite de tot si toti cei care ne inconjoara.
Astfel cele care au avut "sansa" de a fi iubite intr-o maniera care a venit in intampinarea propriilor nevoi si nu a lasat locuri goale ce se cereau a fi umplute. Odata atinsa maturitatea vor avea ocazia ca, in relatia de cuplu, sa ofere si sa ceara acelasi tip de iubire total, fara rezerve.
In functie de partener, o astfel de persoana este posibil sa intampine dificultati in a obtine ceea ce isi doreste si sa se simta astfel frustrata, resemnata. Alteori va dezvolta varianta optima de a-l atrage si pe celalat in jocul iubirii, "invatandu"-si partenerul maniera ei proprie de a iubi si de a se lasa iubita.
Iubirea se poate invata, insa nu ca sentiment ci ca si maniera, intensitate, particularitati, receptivitate sau deschidere etc. Fiecare dintre noi, ori de cate ori impartasim o astfel de experienta, ne contagiem unul pe celalalt cu felul nostru particular de a simti, reiesind o varianta hibrid a iubirii celor doi.
Acest lucru este posibil in conditiile unei bune comunicari si receptivitati a celor doi protagonisti. Cand nu stim ceea ce inseamna "iubirea" ca si sentiment, stare, un astfel de drum se poate dovedi anevoios, dar departe de a fi unul imposibil. Si cum mai nimic nu este imposibil cand este vorba de noi insine, toti avem sanse egale in fata iubirii. Diferentierile se nasc din constelatia de obstacole ce par a se naste in fata cuiva pornit intr-o astfel de calatorie.
Iubirea intre procesualitate si simtire
Cineva odata candva afirma ca uneori se poate intampla sa "nu stim" cand iubirea isi face aparitia in viata noastra, dar ca de cele mai multe ori ajungem sa constientizam momentul cand ea dispare. Ei bine, acest lucru se poate intampla nu neaparat pentru ca ne trece si nu mai simtim ca il iubim pe celalalt, ci pentru ca ni se intampla uneori sa resimtim lipsa iubirii celuilalt.
Cate dintre noi ne reintoarcem sau ramanem "agatatate" doar pentru ca celalalt ne iubeste asa cum suntem? Insa ce este iubirea? Si care sunt ostacolele posibile din calea ei? O simti, te bucuri de ea, te surprinde, uneori te subjuga, devii dependenta. Astfel de lucruri te pot speria, bloca uneori si poti bate in retragere.
Oare avem curajul de iubi? Avem curajul de a ne lasa iubite? Ce inseamna pentru fiecare dintre noi sa iubim? Unele se percep slabe, altele vulnerabile, altele retrase, altele prea vii si intra in conflict cu propria comoditate si se retrag, renunta pe motiv ca "strugurii sunt prea acri".
Iubirea poate semnifica uneori schimbare!
O schimbare pe care unele dintre noi uneori nu suntem dispuse sa-i dam curs, ramanand tributare lipsei de receptivitate, comoditatii, egocentrismului sau narcisismului din noi. Sa ne amintim de credinta conform careia "iubirea poate trece pe langa noi fara sa stim cand si cum".
Cate dintre noi sunt dispuse de a iesi din siguranta propriei colivii, sa "cante" in afara, celuilalt, cantecul iubirii? In dorinta de a reusi, dezvoltam scheme de gandire (rationamente), scheme comportamentale (conduite) care sa ne serveasca in procesul de adaptare.
Care sunt scenariile pe care le dezvoltam in procesul de adaptare la ceea ce "viata pare sa ne puna pe masa"? Care ne sunt reperele in acest proces de elaborare? La ce servesc aceste scheme? Unul din raspunsuri a fost dat: adaptare la realitatea inconjuratoare.
Insa care sunt schemele elaborate plecand de la nevoia de siguranta, instinct de conservare, supravietuire etc? Cate dintre noi suntem dispuse sa renuntam la autocontrol si sa ne aventuram in tumultumul acestei stari de beatitudine? Se intampla sa ne fie frica sa riscam.
Motive?, cauze?, conduite?, scenarii?, teama de abandon, neincredere in tine, in celalalt, forme de abuz emotional, nesiguranta de sine, frica de a nu fi acceptata, teama de rejectie, auto-privarea bucuriei de a iubi si a fi iubita, re/negarea nevoii de a fi iubita din puternicul sentiment ca nu meriti, riscul pierderii identitatii de sine, teama de esec, perfectionism sunt doar cateva din motivele pentru care ne este teama se ne lasam purtate de val.
Ce putem face?
Sa constientizam ceea ce se intampla privindu-ne pe noi insine cu sinceritate, oricat ne-ar fi de greu,
Sa traim durerea sau groaza care se ascund in spatele acestor scheme, macar pentru a ne da seama ca vom supravietui acestui demers;
Sa cercetam si sa infruntam aceste sentimente;
Sa ne observam gandurile care insotesc aceste sentimente si sa vedem in ce masura ne justifica ceea ce facem;
Sa fim atente la impulsurile si actiunile noastre pe toate nivelurile de manifestare; dupa cum ar fi: ce spunem (tare sau in gand, verbal sau nonverbal), cum spunem, ce facem, ce ne-a venit sa facem si de ce ne-am abtinut;
Sa nu ne lasam dominate de reactiile emotionale si sa observam felul in care se modifica prin constientizare, prin optarea pentru reactii mai adecvate situatiei prezente;
Sa nu ne fie jena de ceea ce descoperim si nu ne place sau nu corespunde imaginii noastre de sine.
Aici putem afla in ce consta rezistenta, opacitatea noastra la anumite aspecte de viata personala sau in general. Reactiile extrem de puternice sunt indiciul ca ceea ce s-a intamplat are intelesuri simbolice pentru noi si acelea ne declanseaza reactia.
Fugim, ne ascundem, intram in panica, refuzam constient sansa iubirii. Si acest lucru pare a ne defini. Gandurile adesea pot alimenta reactia afectiva. Amintindu-ne de situatii similare din trecut, din copilarie, adesea, putem identifica tiparul schemei care ne chinuie.
Avem nevoie doar de putin mai multa atentie si acceptare de sine. Atentie in ceea ce ne priveste vis a vis de reactii, principii, credinte, emotii, impulsuri etc. Atentia (sau contemplatia) se impune a fi exersata permanent, pentru a deveni un instrument util in situatiile de criza. Ea consta in a observa pur si simplu sentimentul fara a ne lasa acaparate de el, fara a ne identifica complet cu el si cu gandurile care il insotesc in mod automat.
Sa ne oferim sansa (auto-)observarii cat mai obiectiv posibil. Astfel in procesul autocunoasterii, este de preferat sa ne concentram pe procesul constientizarii, nu pe continutul lui. Constientizarea este departe de a fi sinonima cu reprimarea, ea presupune experimentarea sentimentului si observarea gandurilor, senzatiilor si impulsurilor pe care le avem.
Ca urmare, reactiile vor fi specifice, nu tipice. Adica in loc sa generalizam spunand despre noi insine ca mereu suntem si vom fi a fel in contexte similare, putem sa devenim constiente de diversitatea proprie in reactii, de sistemele de raportare, adaptandu-ne noi la context si nu contextul la noi insine!
Omul este in esenta o fiinta sociala intrucat este animat de o forta care il indeamna sa caute compania semenilor sai si sa lege cu acestia relatii de diferite tipuri. Cand vorbim de dragoste, erotism sau prietenie la astfel de relatii ne referim… Dar omul este o fiinta complexa, relatiile sale sunt complexe si cel mai adesea complicate.
Anglofonii folosesc doua verbe distincte pentru “a iubi”: “to love”, pentru atractia sexuala si iubirea romantica, si “to like”, cand se refera la simpatie sau atractie amicala. In limba romana spunem ca “facem dragoste” cand ne referim la consumarea actului sexual, dar afirmam ca “ne-am indragostit” atunci cand exprimam acea sublima stare afectiva care se prelungeste si in absenta persoanei iubite. Oamenii pot face sex fara sa fie indragostiti, dar expresia “a face dragoste” nu este folosita intamplator, ci tocmai pentru a desemna implinirea erotica.
Pe de alta parte, starea de indragostire poate exista fara dimensiunea erotica, asa numita iubire platonica? Sau daca simtim o atractie fizica globala fata de persoana iubita, aceasta atractie este neaparat orientata sexual?
Dragostea a inspirat nenumarate productii artistice de-a lungul timpului si termenul de “sublimare”, de la Freud incoace, exprima tocmai determinismul sexual in legatura cu orice creatie umana. E ca si cum energia produsa initial de “eros” este deturnata de la scopul sau initial si convertita in actul artistic creator.
Dar care sunt raporturile relatiei de dragoste cu cea de prietenie? Poate exista o prietenie “pura” intre un barbat si o femeie? Oare relatia de prietenie nu este doar o relatie amoroasa incompleta prin absenta sau refularea dimensiunii erotice?
Sau poate ca relatia de dragoste se bazeaza pe o relatie erotica initiala, care ulterior este transformata in relatie amicala? Prea multe semne de intrebare si prea putine raspunsuri…
Un singur lucru putem afirma cu certitudine: cea mai intima relatie intre doua fiinte, asa numita “relatie totala” inseamna in acelasi timp si erotism, si dragoste, si prietenie…
Crezi ca psihologia iubirii ne poate ajuta sa intelegem relatiile de dragoste din viata noastra? Sau ti se pare ca iubirea e un sentiment mult prea complex pentru a putea fi analizat din perspectiva rationala? Este necesara si utila o astfel de analiza, chiar daca ea nu ofera raspunsuri la toate intrebarile? Posteaza mai jos comentariul tau.
