13 august 2012
Comunicarea sexuala
Publicat de
Unknown
la
2:30:00 p.m.
Comunicarea este cel mai important lucru într-o relaţie. Prin comunicare nu trebuie sã înţelegem neapãrat şi numai o discuţie pe care o purtãm cu partenerul nostru. Putem sã comunicãm cu celãlalt si prin gesturi, miscãri, îmbrãcãminte (comunicare vizualã), sau chiar prin sex.
Bãrbaţii sunt excitaţi de ceea ce vãd, dar pe foarte mulţi îi excitã atunci când în timpul actului sexual partenera comunicã (geme, suspinã sau chiar "vorbeşte murdar"). Comunicarea în timpul actului sexual, în afarã de faptul cã îl "aprinde” pe partener, îi aratã şi cã îţi place ceea ce face el şi îi oferã încredere în el. Nu trebuie sã consideri vorbitul în pat ceva imoral. Obişnuieşte-te cu ideea. Atunci când eşti singurã repetã cu voce tare ceea ce vrei sã -i spui partenerului tãu în
pat, te vei acomoda cu tonalitatea vocii tale şi nu-ţi va mai fi greu sã-i vorbeşti.
Tãcerea nu are ce cãuta în pat. Dacã atunci când te sãrutã pe tot corpul şi nimereşte locul care te innebuneşte, iar tu nu îi arãţi asta, brusc va schimba direcţia şi este numia vina ta. Lasã-l sã ştie care îţi sunt locurile unde îţi place sã te atingã sau sã te sãrute.
Vorbitul murdar în pat trebuie discutat cu partenerul tãu. Dacã nu ai discutat, provoacã-l pe el sã-ţi vorbescã în timpul actului sexual, dar nu te aventura cu vorbe deocheate fãrã sã fi testat înainte dacã acestea îi fac plãcere sau dacã le tolereazã.
Poţi folosi patul şi pentru a-ţi lãuda partenerul. Spune-i cãt de mult îţi place cum aratã, laudã-i corpul, mişcãrile, parfumul, etc. Transformã-ţi patul în tãrâmul complimentelor şi al jocurilor uşoare de cuvinte.
Oricare ar fi forma sa, limbajul în viaţa sexualã aminteşte cã sexul se adresezã tuturor simţurilor. Un miros plãcut ne poate înnebuni, un corp frumos ne trezeşte dorinţa, însã şi urechile, au partea lor de vinã în erotismul din vieţile noastre. Spune-i în şoaptã cã-l doreşti atunci când sunteţi în vizitã la ai lui sau în supermarket şi urmãreşte-i reacţia: îl va scoate din minţi.
Cuvintele sunt o armã puternicã pe care trebuie sã înveţi sã o foloseşti. Gãseşte stilul care te înnebuneşte şi pe tine cât şi pe partenerul tãu şi vei descoperi o limbã comunã, pe înţelesul fiecãruia dintre voi.
Cum sa reinvii pasiunea in cuplu
Publicat de
Unknown
la
2:22:00 p.m.
Majoritatea cuplurilor, casatorite sau nu, daca sunt impreuna de multa vreme, risca sa intervina intre ei rutina, iar pasiunea de alta data sa se transforme in datorie conjugala, lungi liste de cumparaturi si obligatii familiale.
Din pacate, aceasta urata transformare are loc in absolut toate cuplurile. Insa daca intre cei doi mai exista sentimentul de iubire, nu au de ce sa isi faca griji. Tot ce trebuie sa faca este sa reinvie acea pasiune cu ajutorul unor mici trucuri.
Este foarte important ca partenerii sa se cunoasca bine, ca unul sa stie ce-i place si ce-i displace celuilalt. Deci, ca in orice relatii, nu numai amoroase, comunicarea este cuvantul cheie.
Vorbiti unul cu altul oricand si mai ales despre orice. Spuneti-va dorintele si fanteziile pe care le aveti. Surprinde-l
cu fantezia ta si lasa-te si tu surprinsa de ideile sale, fara sa-l banuiesti de infidelitate. Odata stiute aceste detalii picante, ele pot fi puse in practica.
Este binecunoscut faptul ca viata sexuala este extrem de importanta in viata de cuplu, iar daca este una implinita, aduce odata cu ea si intelegerea si pasiunea in viata de zi cu zi. O buna activitate sexuala trebuie intregita si de o activitate sentimentala pe masura.
Petreceti-va timpul unul in bratele altuia si nu uitati sa spuneti din cand in cand cuvinte magice „te iubesc”. Nu este suficient ca partenerul tau sa o stie, trebuie sa i-o si spui. Daca simti si tu nevoia sa auzi aceste cuvinte, nu-i cere la comanda sa ti le spuna. Asteapta rabdatoare ca el sa ti le spuna atunci cand simte sa le spuna.
Incercati sa va petreceti pe cat se poate timpul liber doar voi doi. In cazul in care exista si copii, ii puteti duce o noapte la bunici, bucurandu-va impreuna de timpul acesta putin, dar de calitate.
Detaliile mici sunt printre cele mai importante. Incearca sa-ti surprinzi partenerul facandu-i avansuri sau imbracandu-te din cand in cand, altfel decat este el obisnuit sa te vada. Pentru a-i face o surpriza placuta nu trebuie sa cheltuiesti averi. Poti de exemplu sa il astepti seara cand iese de la serviciu si sa mergeti impreuna acasa.
Afrodisiacele
Publicat de
Unknown
la
2:16:00 p.m.
"Afrodisiac" provine de la numele zeiţei frumuseţii a grecilor, Afrodita şi denumeşte mâncãrurile, bãuturile sau drogurile care mãresc dorinţa sexualã. Afrodisiacele sunt produse naturale care trezesc senzualitatea, amplificã erotismul controlat şi stimuleazã trãirile intense.
Din antichitate erau folosite, oamenii fiind convinşi cã anumite alimente pot creşte plãcerea dintre parteneri. Aceastã ideea are la bazã faptul cã anumite vitamine şi nutrienţi din conţinului acestor alimente pot influenţa latura sexualã. Stridiile şi alcoolul (în cantitãţi rezonabile) sunt exemplele cele mai des întâlnite astãzi. Vitaminele conţinute de ouã, de asemenea, pot reduce anxietãţile privitoare la performanţã şi ejacularea precoce; calciul din îngheţata de vani lie
conduce la un orgasm mai puternic, iar acidul folic din cereale contribuie la curãţarea arterelor şi la fluidizarea circulaţiei sangvine acolo unde trebuie. Afinele, ajutã, la fel, la buna circulaţie a sângelui spre organele genitale. Specialiştii spun, însã, cã este de preferat o dietã sãnãtoasã care sã conţinã aceste alimente, combinatã cu exerciţii regulate şi echilibru emoţional. Nu este indicat sã consumi numai un anumit fel de alimente pentru îmbunãtãţirea vieţii sexuale pentru cã poate avea repercusiuni negative asupra organismului.
Alimentele sau mâncãrurile uternic condimentate, cum ar fi usturoiul, ceapa, piperul, au proprietãţi stimulante deoarece creazã senzaţia de fierbinte care te apucã atunci când ai în faţã o "tipã sexy".
Ciocolata, cafeaua, zahãrul produc mai multã energie şi sunt trecute şi ele pe lista afrodisiacelor.
Drogul cel mai cunoscut, cu proprietãţi stimulatoare este "musca spaniolã" facut din gândaci strãlucitori din Franţa si Spania. Este folosit la fermele de animale în cantitãţi însã foarte mici pentru ca este letal. Câteva picãturi sunt suficiente pentru a omorî pe cineva.
Libidoul, atât la femei cât şi la bãrbaţi, creşte la sesizarea anumitor mirosuri. Simplul miros al anumitor mâncãruri provoacã furnicãturi. Circulaţia sangvinã în penis este mãritã mirosul de levãnţicã şi plãcintã de dovleac, iar în vagin de castravete şi cocainã.
Mirosul este foarte important în procesul de atracţie, felul în care mirosim are effect asupra dorinţei sexuale a partenerului, iar asta are legãturã în mare parte cu ceea ce mâncãm.
Postul alimentar, adicã sã nu consumi nimic în afarã de apã timp de 24 de ore, poate avea efect afrodisiac, cu condiţia sã fie abordat cu moderaţie. Acesta este printer cele mai bune remedii pentru impotenţa la bãrbaţii obezi.
Cel mai important este ceea ce se întâmplã în mintea dumneavoastrã mai mult decât în orice altã parte. Calitatea vieţii sexuale depinde foarte mult de psihic, adicã depãşirea anumitor reţineri, inhibiţii sentimente de vinovãţie. Afrodisiacele pot fi folositoare dar nu vor aduce rãspunsuri la întrebãrile pe care ni le punem.
Aerul proaspãt, apa mãrii, focul sau lumina soarelui pot îmbunãtãţi sexualitatea, dar cum spune afirmaţie orientalã "cel mai natural şi mai puternic afrodisiac pentru un bãrbat viril şi puternic este o femeie frumoasã, vitalã şi senzualã care, plinã de pasiune, cere cu toatã fiinţa ei sã fie satisfãcutã".
Dragostea si persoana potrivita
Publicat de
Unknown
la
2:09:00 p.m.
Ce este dragostea? Cand vom sti sigur ca am intalnit-o? Care este persoana potrivita alaturi de care sa ne petrecem tot restul vietii? Cum o recunoastem? Exista posibilitatea de a ne insela?
Fiecare dintre noi simte ca se indragosteste intr-un anumit moment al vietii. In primul rand manifestam o atractie fizica si apoi dorim sa petrecem din ce in ce mai mult timp cu persoana de care ne-am indragostit. Iesim impreuna cat mai mult, dorim sa facem cat mai multe lucruri in comun. Incepem sa ne cunoastem. Dar, de cele mai multe ori, primeaza dorinta de cunoastere fizica. Stim daca este momentul potrivit sau nu? Stim daca este persoana potrivita sau nu? Cum ne dam seama?
Preferam sa traim fiecare clipa bazandu-ne pe simturi si doar atat. Ratiunea nu prea isi are locul acolo unde exista o chimie atat de puternica.
Logica devine ilogica, iar gandirea nu mai este de mult timp coordonata de creier. Daca la inceput relatia este destul de simpla, rezumandu-se doar la saruturi si imbratisari, mai tarziu imbratisarile vor deveni mangaieri din ce in ce mai pasionale. Desigur, toate acestea vor duce la sex. Daca sexul intervine devreme intr-o relatie, este posibil sa confundam sentimentul de iubire cu cel al atractiei fizice. Confuzia este destul de mare si sunt foarte putini aceia care o constientizeaza. De obicei, o constientizeaza persoanele care au mai multa experienta. In urma acestei confuzii au de suferit, de cele mai multe ori, femeile. Ele sunt cele care se grabesc sa traga cioncluzii pripite si ajung sa se piarda in detalii cautand cele mai multe si plauzibile explicatii.
Rezultatul nu coincide de prea multe ori cu realitatea. Ca scuza pentru naivitatea lor as putea sa aduc in discutie sentimentalismul si slaba rezistenta la sensibilitate a femeii, spre deosebire de barbat care se stapaneste mai bine intr-un cadru emotional, sau cel putin este un bun actor. Daca intentia noastra este sa ne pastram relatia si partenerul pentru tot restul vietii, este necesar sa privim detasat relatia, obiectiv, indiferent daca suntem barbati sau femei.
O analiza atenta asupra sentimentelor noaste , in primul rand, si apoi o analiza in detaliu a relatiei si a partenerului ne va face o oarecare ordine in gandire si poate si in simturi. Un asemenea pas se face o singura data in viata, sau, cel putin, asta spera toti cei care se casatoresc.
Dragostea si sexul intr-o relatie
Publicat de
Unknown
la
2:05:00 p.m.
Zilnic auzim despre relatii care s-au destramat. Acest subiect constituie tema diferitelor emisiuni TV sau unor carti sau filme. Sunt putine cazurile in care auzim despre relatii care functioneaza bine si rezista in timp, uneori chiar pentru toata viata. De aceea ni se pare destul de dificil sa avem si noi o astfel de relatie.
In ajutorul cuplurilor au venit in ajutor psihologii, cu diverse sfaturi in vederea prevenirii, imbunatatirii si mentinerea unei relatii frumoase in timp.
Primul sfat in inceperea unei astfel de pregatiri pentru o relatie de cuplu este acela de a mentine o relatie sexuala buna. Atat femeia cat si barbatul trebuie san u uite sa se ingrijeasca sis a se foploseasca de diferite trucuri pentru a-I mentine viu interesul partenerului. Comunicarea trebuie sa fie optima , in general, dar mai ales pe plan
sexual. Partenerii trebuie sa imbine armonios toate etapele unui act sexual cu sentimente de tandrete si rasfat. Nu iutati de preludiu si de postludiu!
Ca sa va cuceriti iubitul sau iubita faceti-i cate o surpriza si apoi veti vedea cat de frumos decurg lucrurile de la sine. Puteti fi spontani sau puteti programa o seara romantica. Veti vedea ca noaptea care va urma va fi un success total. Nu uitati ca in pat totul este permis. Dati frau liber fanteziei si uitati de tot ce se intampla in jurul vostru. Nu este indicate sa aveti retineri. Nu ezitati sa-i spuneti partenerului ce simtiti si, mai ales, nu va sfiiti sa faceti tot ce simtiti.
Totul este in creier si , odata ce veti scapa de frustrari si complexe, veti vedea cum viata cuplului vostru se va transforma pesrte noapte.
Iata 6 dintre greselile pe care le fac in general femeile intr-o relatie :
1. Fac excese sarind in ajutorul barbatului in situatii cand nu e cazul :
- ii aleg hainele
- strang lucrurile dupa el
- ii cauta si ea cheile de la masina pe care tocmai le-a pierdut
2. Fac anumite jocuri de cuvinte deranjante :
- Ti-e foame? Ce-ai spune de niste cereale? ... Nu? Dar despre niste cartofi la cuptor?... Ok... ce-ai zice de o supa de galusti?
3. Isi asuma riscul de a crede ca partenerul lor este uituc prea des :
- Sa nu uiti sa iei paine
- Sa nu uiti sa duci gunoiul
- Sa nu uiti sa iei lapte
4. Se comporta cu partenerul ca si cum ar fi copil mic :
- De cate ori sa-ti spun sa nu mai lasi lumina aprinsa la bucatarie, baie si pe hol?
5. Se ocpua de activitati precum alegerea destinatiei pentru concediu, subestimand total parerea partenerului pe motiv ca el nu se pricepe si nu e interesat de acest lucru.
6. Ii corecteaza si dirijeaza chiar daca acestia nu au nevoie de ajutor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)