13 august 2012

Afrodisiacele




"Afrodisiac" provine de la numele zeiţei frumuseţii a grecilor, Afrodita şi denumeşte mâncãrurile, bãuturile sau drogurile care mãresc dorinţa sexualã. Afrodisiacele sunt produse naturale care trezesc senzualitatea, amplificã erotismul controlat şi stimuleazã trãirile intense.
Din antichitate erau folosite, oamenii fiind convinşi cã anumite alimente pot creşte plãcerea dintre parteneri. Aceastã ideea are la bazã faptul cã anumite vitamine şi nutrienţi din conţinului acestor alimente pot influenţa latura sexualã. Stridiile şi alcoolul (în cantitãţi rezonabile) sunt exemplele cele mai des întâlnite astãzi. Vitaminele conţinute de ouã, de asemenea, pot reduce anxietãţile privitoare la performanţã şi ejacularea precoce; calciul din îngheţata de vani lie
conduce la un orgasm mai puternic, iar acidul folic din cereale contribuie la curãţarea arterelor şi la fluidizarea circulaţiei sangvine acolo unde trebuie. Afinele, ajutã, la fel, la buna circulaţie a sângelui spre organele genitale. Specialiştii spun, însã, cã este de preferat o dietã sãnãtoasã care sã conţinã aceste alimente, combinatã cu exerciţii regulate şi echilibru emoţional. Nu este indicat sã consumi numai un anumit fel de alimente pentru îmbunãtãţirea vieţii sexuale pentru cã poate avea repercusiuni negative asupra organismului.
Alimentele sau mâncãrurile uternic condimentate, cum ar fi usturoiul, ceapa, piperul, au proprietãţi stimulante deoarece creazã senzaţia de fierbinte care te apucã atunci când ai în faţã o "tipã sexy".
Ciocolata, cafeaua, zahãrul produc mai multã energie şi sunt trecute şi ele pe lista afrodisiacelor.
Drogul cel mai cunoscut, cu proprietãţi stimulatoare este "musca spaniolã" facut din gândaci strãlucitori din Franţa si Spania. Este folosit la fermele de animale în cantitãţi însã foarte mici pentru ca este letal. Câteva picãturi sunt suficiente pentru a omorî pe cineva.
Libidoul, atât la femei cât şi la bãrbaţi, creşte la sesizarea anumitor mirosuri. Simplul miros al anumitor mâncãruri provoacã furnicãturi. Circulaţia sangvinã în penis este mãritã mirosul de levãnţicã şi plãcintã de dovleac, iar în vagin de castravete şi cocainã.
Mirosul este foarte important în procesul de atracţie, felul în care mirosim are effect asupra dorinţei sexuale a partenerului, iar asta are legãturã în mare parte cu ceea ce mâncãm.
Postul alimentar, adicã sã nu consumi nimic în afarã de apã timp de 24 de ore, poate avea efect afrodisiac, cu condiţia sã fie abordat cu moderaţie. Acesta este printer cele mai bune remedii pentru impotenţa la bãrbaţii obezi.
Cel mai important este ceea ce se întâmplã în mintea dumneavoastrã mai mult decât în orice altã parte. Calitatea vieţii sexuale depinde foarte mult de psihic, adicã depãşirea anumitor reţineri, inhibiţii sentimente de vinovãţie. Afrodisiacele pot fi folositoare dar nu vor aduce rãspunsuri la întrebãrile pe care ni le punem.
Aerul proaspãt, apa mãrii, focul sau lumina soarelui pot îmbunãtãţi sexualitatea, dar cum spune afirmaţie orientalã "cel mai natural şi mai puternic afrodisiac pentru un bãrbat viril şi puternic este o femeie frumoasã, vitalã şi senzualã care, plinã de pasiune, cere cu toatã fiinţa ei sã fie satisfãcutã".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu