Nu ştiu daca răceala din ultimele trei zile sau apropierea inevitabilă a iernii m-a contaminat cu o uşoară nostalgie, dar cert este că azi vreau să vorbim despre iubire. Pentru că toate se reduc, într-un final, la dorinţa de a fi iubiţi şi de a iubi: suntem, cu toţii, sportivii care aleargă în propria competiţie, pe distanţe lungi sau pe distanţe scurte, după iubire.
“Dincolo de războaie şi mai presus de ură, nu dragostea e cea care contează, cea care rămâne ca să putem supravieţui?”, mă întreba retoric un prieten. Simplu, sentimentul de afecţiune, nimic în plus, nimic în minus.
Iubirea pentru care se fac sacrificii celebre...
Avem nevoie de ea ca să dăm un sens real existenţei noastre – iubirea de tine, iubirea de el sau de ea, iubirea de mamă, iubirea de soare sau de cântec, iubirea de animale, de cuvinte, de cărţi, de poveşti, de poze, de mâncare, de oameni şi locuri. Ne naştem cu dorul de ea şi murim ducându-i dorul.
Atât de ciudată uneori...
“Mi-e poftă să iubesc” îmi spunea aceeaşi persoană de care vă pomeneam mai sus, în ciuda faptului că este un susţinător al singurătăţii în care găseşte o voluptate de nedescris.
Atunci am realizat că luptăm aparent pentru oameni, pentru idealuri, pentru a descoperi natura sau ştiinţa când, de fapt, luptăm pentru o fărâmă de iubire. O fărâmă de iubire pe care să o oferim celorlalţi şi o fărâmă de iubire pe care să o primim necondiţionat.
Pe care o cauţi şi când eşti tânăr, dar şi la vârsta maturităţii...
Acel sentiment, într-un singur exemplar, care ne face umani şi frumoşi. Care ne măsoară timpul într-o cu totul altă unitate decât secundele, unitate ce nu ne mai plictiseşte, nu ne grăbeşte, nu ne face mai batrani, ci ne vinde iluzia eternităţii.
Devenim ceea ce iubim?
Iubirea care ne alină durerea fizică, surâsul care ne pune în ochi lumină şi ne dă curaj să împărţim tot ce e al nostru (sufletul nostru, în primul rând) cu un “acel” necunoscut care devine familia noastră.
Când un bărbat iubeşte o femeie...
John Steinbeck (1902-1968), scriitorul american care a primit premiul Nobel şi Pullitzer pentru “realismul şi umorul lucrărilor sale” îşi sfătuieşte fiul îndrăgostit, conturând unul dintre cele mai frumoase portrete ale iubirii:
"Dragă Thom,
Am primit scrisoarea ta de dimineaţă. Îţi voi răspunde din punctul meu de vedere, iar Elaine îţi va spune ce crede ea.
În primul rând – dacă eşti îndrăgostit – ăsta e un lucru minunat – e cel mai frumos lucru ce i se poate întâmpla unei fiinţe. Nu lăsa pe nimeni să minimalizeze lucrul ăsta.
În al doilea rând – sunt mai mult tipuri de iubire. Una dintre ele este iubirea egoistă, acaparatoare, dominatoare şi sufocantă de care un om se foloseşte pentru propriul bine. Genul ăsta de iubire e săracă şi infirmă. Celălalt tip de iubire e cea care revarsă tot ce e mai bun din tine – bunătate, consideraţie şi respect – nu vorbesc doar despre respectul ce survine din bunele maniere, ci de respectul ca recunoaştere şi conştientizare a unicităţii şi valorii celeilalte persoane. Primul tip de iubire o să te îmbolnăvească şi o să facă din tine o fiinţă măruntă şi slabă, dar al doilea tip de iubire poate dezlănţui forţa, curajul şi mărinimia, chiar şi înţelepciunea pe care nu ştiai că o ai.
Tu-mi spui că ce simţi tu nu e o dragoste de licean. Dacă ai sentimente atât de profunde – fireşte că nu e o îndrăgosteală de copil.
Dar nu cred că tu nu mă întrebai ce părere am eu despre sentimentele tale. Tu ştii mai bine decât oricine altcineva. Ce ai tu nevoie este să ştii ce trebuie să faci în continuare – iar eu pot aici să te ajut.
Îmbată-te cu iubire şi fii fericit şi recunoscător că simţi asta.
Obiectul iubirii este întotdeauna cel mai frumos din lume. Trăieşte sentimentul ăsta.
Când iubeşti pe cineva, trebuie să-ţi aminteşti că unii oameni sunt timizi şi uneori trebuie să iei şi asta în considerare.
Fetele, ştiu ele ce simţi şi cât de mult, însă le face plăcere să o audă spusă cu voce tare.
Se mai întâmpla uneori să nu ţi se răspundă sentimentelor din anumite motive – dar asta nu înseamnă că sentimentele pe care le ai sunt mai puţin importante sau frumoase.
În final, trebuie să spun că ştiu ce simţi pentru că şi eu simt la fel şi mă bucur pentru tine.
Abia aşteptăm să o întâlnim pe Susan. E binevenită. Dar Elaine va fi cea care se va ocupa cu aranjamentele întâlnirii pentru că e aria ei de expertiză şi e nerăbdătoare. Şi ea ştie ce-i aia dragostea şi te va ajuta poate mai mult decât pot eu.
Şi nu-ţi fie teamă de suferinţă. Dacă e ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla – cel mai important lucru e să nu te grăbeşti. Nimic bun nu iese fără răbdare.
Toate, ca într-un final, să trăim o iubire de poveste... cu aproape aceeaşi dărurire ca a unor cupluri celebre din literatură şi istorie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu