26 mai 2012

Dragostea adevarata dureaza o viata?

Nu este ca si cum as fi avut vreodata indoiala ca dragostea adevarata exista si poate dura o vesnicie... Am cel putin o dovada de acest sens. Deseori ma gandesc la bunicii mei, cei care m-au crescut... Aveam 7-8 ani si tin minte cateva dovezi de iubire dintre ei, pe care, judecandu-le acum, la maturitate, imi par mai mult decat concludente.

Imi amintesc de o iarna grea, cand bunicul era internat intr-un spital, situat la vreo 100 de kilometri de satul in care locuia, si de unde a fugit, in pijama, in miez de noapte pentru a veni acasa, la bunica. De ce? "Pentru ca nu pot sta departe de tine, tintuit intr-un pat de spital!", au fost cuvintele lui.

Si erau doi batranei pe la vreo 60 de ani, pe care ii puteai considera niste oameni satui de viata impreuna... Dupa perioada pe care am petrecut-o alaturi de ei, mai rar mi-au fost date sa vad dovezi de dragoste atat de reale. De-a lungul timpului am cunoscut multe cupluri a caror dragoste s-a erodat in timp sau s-a transformat in pura obisnuita.

Potrivit publicatiei britanice Sunday Times, cercetatorii de la Universitatea Stony Brook din New York au descoperit ca exista cupluri care au aceleasi reactii pe care le au cei care sunt "proaspat" indragostiti, chiar si dupa 20 de ani petrecuti impreuna.

Aceasta concluzie anuleaza studii anterioare care emiteau ipoteza potrivit careia emotiile, acei "fluturi in stomac", incep sa isi piarda din intensitate dupa 15 luni de relatie amoroasa si dispar de tot dupa zece ani. 10% din participantii la noul studiu, trecuti de prima tinerete, au avut aceleasi reactii la vederea fotografiei cu partenerul/partenera ca si cuplurile aflate la inceput de relatie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu