Primul pas in a cuceri barbatii

Ce este cochetaria?
Dictionarul explicativ al limbii romane ne spune ca termenul cochetarie inseamna
purtare, atitudine, mod de a se imbraca al cuiva, prin care o persoana cauta sa
placa. Cochetaria nu inseamna numai dorinta superficiala de a placea si ne-am insela
daca i-am aplica acest sens peiorativ care i se atribuie deseori. Caci cochetaria in
preludiul conjugal este de fapt alternanta dintre atractie si rezistenta, alternanta
care reprezinta, prin multitudinea excitatiilor care rezulta, unul din mijloacele
cele mai puternice de pregatire amoroasa. Cochetaria unei femei dotate cu distinctie
si sensibilitate poate fi una dintre cele mai frumoase parti ale preludiului amoros,
mai ales daca o face cu gratie si cu prudenta. Retinerea controlata, urmata de
abandon total in bratele barbatului, invaluie relatia in mister si ii acorda un sarm
deosebit. Aceasta atitudine rezervata, voita si controlata, este destinata sa
mareasca intensitatea senzatiilor erotice in timpul jocului amoros.

Arma seductiei feminine
Ce este insa absolut necesar este ca femeia sa simta momentul cand trebuie sa
"cedeze", caci a prelungi asteptarea barbatului "peste puterile" sale inseamna esec
sigur. Dar daca se va abandona in bratele lui exact atunci cand el se asteapta mai
putin, aceasta cu siguranta il va incanta. Cochetaria ramane asadar o arma de o
surprinzatoare si redutabila putere. Ea este "masinatia" binecunoscuta care consta
in a oferi, apoi a refuza, a te preface ca dai si abia mai tarziu a te oferi cu
generozitate. Efectele acestui joc sunt de necrezut. Un barbat le poate cunoaste
mult si bine si de fiecare data sa cada in cursa, fermecat. Si daca ne gandim bine,
este firesc sa fie asa. Fara prima cochetarie, care face sa se nasca o prima
speranta, iubirea nu se trezeste la cea mai mare parte a barbatilor. Din clipa in
care o privire, un suras, o fraza, un gest iau aerul unei promisiuni, imaginatia
barbatului continua aventura. I se da un motiv de mic sa spere? Ei bine, din acel
moment incepe
nelinistit sa se intrebe: "Oare ea se intereseaza int-adevar de mine? S-ar putea sa
ma iubeasca? E de necrezut! Si totusi avansurile acestea" Putin cate putin, se
focalizeaza asupra acelei femei care pare ca "se joaca" cu el si incepe a o dori
din ce in ce mai mult.

Barbatul alearga dupa o femeie pana cand il prinde ea
O femeie "cocheta" care vrea sa inceapa o relatie cu un barbat nu are decat sa
recurga la o tactica veche de cand lumea: sa fuga dupa ce a dat de inteles ca ar
dori sa fie urmarita, sa refuse, lasand insa o mica, dar sigura portita deschisa
sperantei, de genul: "Maine poate voi fi a ta". Ajunge atat pentru ca un barbat sa
mearga pana la capatul lumii, caci a lupta pentru a cuceri o femeie a fost
dintotdeauna unul din cele mai nobile idealuri ale unui barbat. Nu degeaba se spune
ca "barbatul alearga dupa o femeie pana cand il prinde ea". De altfel, aceste jocuri
feminine fac parte din insasi magia, fascinatia si puterea sa naturala de seductie.
De aceea pudoarea feminina, cel mai adesea, nu are un caracter etic sau moral, ci
tot o functie de atractie sexuala. Adesea, dincolo chiar de cochetaria si
nevinovatele viclenii calculate ale cedarii proprii unei femei experte exista si
ceva mai subtil ce consta tocmai din elemental fascinator sexual caracteristic
inocentei si chiar castitatii.
Uneori, faptul ca o femeie isi manifesta imediat si deschis dorinta, in loc sa
excite, poate uneori sa-l dezarmeze sau sa-l indeparteze pe un barbat, care va fi
atras in schimb de inocenta. Kama Sutra (celebrul tratat erotic oriental considerat
una dintre cele trei carti fundamentale ale lumii) mentioneaza chiar printre
tipurile de femei cu care nu trebuie sa ai relatii sexuale, pe "acelea care isi
exprima deschis dorinta de legaturi erotice". Ocultismul ne ofera o lege ce ne
permite sa intelegem fascinatia si puterea magica a puritatii feminine: orice
energie nemanifestata se potenteaza traducandu-se intr-o influenta care, cu cat e
mai subtila si mai rafinata, e mai eficace. Aceasta ne conduce la un alt secret al
sexualitatii: daca in mod obisnuit barbatul e considerat cel mai activ, cel care
cucereste o femeie, rareori el o face in adevaratul sens al cuvintului, ca purtator
masculine arhetipal al axului si constiintei, fiind cel mai adesea o victima ce se
lasa prinsa in magia
femeii.

Cand casatoria devine obsesie...

Nu ştiu dacă din cauze strict legate de societate (o societate critică şi reticentă la schimbare) sau din pricina instinctului de întemeiere a unei familii, dar mule femei îşi doresc să fie căsătorite şi dacă acest lucru nu se întâmplă rapid, suferă ca şi cum nimic nu ar mai mai merita zâmbetul lor.

Există anumite femei pentru care statutul de nevastă le oferă o satisfacţie aşa de mare încât îşi fac dintr-o astfel de dorinţă un adevărat ţel, un scop devenit o reală povară. Pentru că, fără să-şi dea seama, ele caută o fericire efemeră: e ca şi cum îţi doreşti obsesiv pantofi cât mai mulţi, fără să conteze dacă sunt urâţi, nu îţi vin sau nu ţi se potrivesc; poate nici nu îi încalţi, dar tu îi cumperi. Destinaţia e singura care contează, iar călătoria devine un chin insuportabil de lung. Ce mai contează cu cine te întâlneşti pe drum, ce te face fericită sau ce amintiri poţi să câştigi, tu trebuie să te transformi în doamna X, căsătorită. De parcă ar fi şi măritişul ăsta o carieră, un job...

Sunt cele pentru care căsătoria este siguranţa iubirii lor, garantul conservării acelei statornicii mult visate din partea bărbatului iubit. Cel puţin este o variantă mai uşor de digerat decât insecuritatea sau asumarea lipsei unei asigurări pe viaţă. Şi sunt multe femei care, plastic spus, îşi ţin bărbaţii alături pruntr-un certificat de căsătorie sau prin aducerea pe lume a unui copil (sau cel puţin trăiesc cu credinţa că o astfel de atitudine ar face un bărbat să rămână).

Şi sunt femei al căror ideal de viaţă se transpune în "cuplul", mai degrabă în "familia" pentru care ar plăti cu singurătatea şi cu orice alte compromisuri. E în firea lor predispoziţia spre a obţine binecuvântarea de a fi măritate.

E acea împlinire feminină ca şi când a fi căsătorită este mult mai important decât a iubi sau a trăi fericită lângă o persoană ce te completează. E o falsă datorie faţă de ele însele, dar şi faţă de cei din jur, e orgoliu, frică de singurătate, frică de eşec, făţărnicie, dar nu dragoste.


Toate femeile visează din când în când la ziua în care vor deveni mirese şi apoi, soţii şi mame, dar multe se raportează la acest vis fără să includă neapărat sentimentele faţă de partener, dragostea faţă de copii. În fond, tot ce contează, tot ce durează şi tot ce te ajută să construieşti este dragostea.

Am auzit de multe ori "Trebuie să mă mărit", "Îmi trece vremea", "Toate femeile de vârsta mea sunt măritate si eu nu, eu ce am?"

Am auzit de multe ori "Am nevoie de o familie unde să-mi găsesc stabilitatea şi echilibrul". Ştiu cum e să cazi în prada acestor ultime false credinţe care îţi vor aduce viaţa perfectă pe tavă. Faţă de căsătorie nu am născut niciodată pasiuni, dar faţă de ideea de familie - da.

Se transformă în obsesie şi cum-necum o materializezi într-o căsnicie care cel mai probabil va deveni una monotonă şi tristă, în care tu îţi vei împlini datoria.

Nu sunt împotriva căsnicie deloc, dar sunt extrem de vehementă atunci când sunt implicate orice motive, mai puţin cele ce ţin de iubire, încredere, familiaritate. Şi am îmbrăţişat mereu pincipiul "Mai bine singură şi nefericită decât căsătorită şi nefericită".

Însă pentru cele pentru care căsătoria este indispensabilă, nefericirea este doar o plată neînsemnată.