Pe cât de intensă poate să fie o iubire, pe atât de uşor se poate destrăma, pe cât de greu ajung oamenii să aparţină exact acelor oameni care îi împlinesc, pe atât de uşor pot găsi incompatibilităţi care îi despart sau cel puţin îi îndepărtează.
Înainte să mă hotărăsc asupra subiectului de azi, am citit, din întâmplare, comentariul unei femei disperate din pricina diferenţei de înălţime care îi afectează relaţia. Iar termenul "dipserată" nu este exagerat: iubitul ei, omul pentru care ar fi făcut orice sacrificiu e mult mai mic de înălţime decât ea, iar presiunea celor din jur o afectează, oricât de mult se luptă cu prejudecăţile.
Apoi, ea nu este singura femeie pe care am auzit-o spunând că iubeşte un bărbat scund, poate prea scund dacă îşi ia pantofi cu toc. Ba, chiar am conchis cu câteva prietene că, în medie, cei mai interesanţi bărbaţi sunt cei foarte scunzi.
Glumeam şi noi... nici una nu făcuse studii de sociologie, dar umorul nostru asundea o problemă reală amplificată de prejudecăţi ce au rămas parcă dintotdeuna cimentuite pe creier uman; nu ştiu exact dacă ele survin din principii estetice sau din considerente populare.
Una peste alta, există femei, dar şi bărbaţi ce aleg despărţirea doar pentru că le este imposibil să iasă pe stradă fie cu bărbaţi prea scunzi, fie cu femei prea înalte.
O iubire, indiferent la ce cote e trăită, se mai confruntă şi cu temerile oamenilor privind vârsta. Care este diferenţa de vârstă optimă pentru construirea unei relaţii, de la câţi ani diferenţă cei doi vor fi judecaţi de ceilalţi, dar şi de ei înşişi?
Când ea va împlini 50 de ani şi el 65 va fi un moment critic definit de sentimentul că ea este prea tânără pentru el "nefericitul" sau viceversa? Va exista între aceşti oameni, care şi-au dedicat binele şi răul pentru a se transforma într-o singură persoană, un “gap generation”, un conflict de generaţii?
Am întâlnit cupluri care au căzut pradă diferenţei de vârstă şi cupluri pentru care cronologia din viaţa lor era derizorie în faţa frumuseţii lor interioare, a zâmbetului la fel de tânăr şi la 30 de ani, şi la 40 de ani - şi ea era cea cu mai multe primăveri.
Diferenţele dintre oameni continuă chiar şi cu cele legate de studii. Nu mă refer la importanţa unei diplome: “eu am master, tu ai doar licenţă!” Nu mă refer nici la anii de studiu sau la tipul de facultate, ci "studii" în sensul de pregătire care îţi schimbă atitudinea, care te formează.
Ce faci dacă el/ea are studii medii şi tu profesezi în cadrul unui institut medical? Ce faci dacă el e şofer şi tu judecătoare sau ea e vânzătoare şi el profesor universitar?
Am auzit multe poveşti despre această diferenţă şi, chiar dacă cele mai multe dintre ele îi aveau în centrul atenţiei pe părinţii sau bunicii care condamnau aprig orice legătură între diferenţe de acest gen, adevărata problemă începea în sufletele celor doi. După un timp, aceştia se confruntau cu neînţelegeri, cu principii diferite, cu stil de viaţă prea puţin asemănător.
Însă, de obicei, în această situaţie, lucrurile sunt tranşate dinainte: există femei care refuză relaţii intime cu bărbaţi fără studii, femei care îşi impun limite bine stabilite chiar dacă sunt în mijlocul unei astfel de aventuri amoroase “fără studii” şi femei pentru care diferenţa de studiu este insesizabilă în raport cu caracterul lui, puterea lui de a se organiza sau umorul lui... Viceversa este la fel de valabilă.
Când vorbim de oameni, vorbim inevitabil şi de religia sub semnul căreia s-au născut chiar şi atunci când ei susţin că sunt agnostici sau atei.
Diferenţele de cultură şi de religie pot afecta comunicarea dintre un “el” şi o „ea” profund îndrăgostiţi.
De cele mai multe ori, pentru părinţi este un impediment să îşi căsătorească băiatul musulman cu fata ortodoxă, sau fata evreică cu băiatul catolic şi lista poate continua. Fiecare religie are regulile ei stricte, iar compatibilitatea începe sau se termină mai ales dacă cei doi sunt practicanţi agresivi.
Conflictele se pot ivi oricând din dorinţa de a-ţi apăra valorile morale, regulile, concepţiile, iar pentru mulţi religia este identitatea însăşi.
Deşi situaţia pare ambiguă, soluţiile sunt extrem de clare, dar nu neapărat simple: fie iubirea dintre ei redefineşte credinţele religioase, fie unul dintre parteneri mai tolerant se va identifica cu valorile celuilalt, fie intervine despărţirea.
Beneficiile unui cuplu format din parteneri de culturi diferite sunt conturate în jurul unui exotism specific, a curiozităţii de a se descoperi pe termen lung. Cu riscul de a te focusa aşa de tare pe cultură încât să uiţi de celălalt ca individ, iar într-o zi să realizezi că el (dincolo de cultură) nu se ridică la pretenţiile tale.
Pentru a concluziona foarte pe scurt, vă propun, indiferent de diferenţele pe care le întâmpinaţi, să vă păstraţi libertatea de a fi şi de a gândi exact aşa cum vi se potriveşte pentru a fi fericiţi.
De aceea există persoane pentru care înălţimea nu contează şi unele pentru care înălţimea are putere decizională – pentru că fericirea nu are un singur nume.
